Jurnal de Voluntar: „Profu’ de religie” – o adevărată întrebare

În dimineața zilei de 8 august, ziua finală a Festivalului Ideo Ideis a început cu „Profu de religie”, fiind adus nouă pe scena Centrului Multifuncțional de trupa Ad Hoc din Pitești. Spectacolul începe cu ora de religie, cu o scenă destul de tipică pentru materia prezentată: o adunătură de copii care, nu doar că nu sunt interesați de materie, dar se și fălesc cu lipsa lor de interes. Profesorul le pune o întrebare destul de vagă fără mai mult context: „Ce este adevărul?”. Această întrebare este repetată constant direct sau indirect pe scurta durată a derulării spectacolului. Cuvântul „Adevărul” este cântat din nou și din nou, fie de copii, fie de director, fie de profesor, fie chiar de jurnaliștii ce apar spre finali.

Inițial, întrebarea primește puține răspunsuri, posibile interpretări ale adevărului, dar mult mai multe superficiale. Se face trimitere la acest cadru spre finalul piesei, atunci când profesorul adresează iarăși aceeași întrebare, iar toți copii își flutură mâinile agresiv pentru a putea răspunde.

Punând aceste cadre la rând în scris, s-ar putea să apară întrebarea: „Ce se poate întâmpla între cele două scene să provoace această schimbare?”. Fiecare personaj ar răspunde altceva. Evenimentele principale ale textului se pornesc atunci când Mara insistă ca prietena ei să îi spună directorului ce a văzut că s-a întâmplat între profesorul de religie și Mara. Colega sa, însă, recunoaște că nu a văzut nimic neadecvat întâmplându-se între cei doi, în schimb urmând doar să repete acuzația Marei că acesta ar fi atins-o.

Acuzația se răspândește rapid. Ce este adevăr și ce este minciună devine neclar odată ce multele interpretări încep. De a atins-o, sau a mângâiat-o, dacă a fost într-un mod cuvenit unui mentor, sau nu. Conflictul scapă de la scară locală odată cu implicarea televiziunii și a jurnaliștilor, aceștia stabilind un interviu cu profesorul, patriarhul, un psiholog, victima și părinții elevilor. Fiecare are o părere diferită în această discuție televizată, până ce conflictul iese din limita comportamentului civil și se încheie prematur.

Ne este dezvăluit că în urma unui asalt, profesorul de religie a fost dus la spital inconștient, bătut de o mulțime mânioasă. Spectacolul este concluzionat cu scena menționată mai sus, odată cu întoarcerea lui. Mi-a făcut plăcere să-mi încep ziua cu această piesă, știind câte altele de măsură egală sau mai impresionante promite festivalul pentru ziua sa finală, iar, într-adevăr, nu am fost dezamăgit de acestea.

Actorii au fost pe departe cel mai captivant aspect al piesei. Se vede că aceștia și-au asumat personajele pe cât de bine posibil și mult mai bine decât ar fi putut oricine să aibă pretenția. Mimica și gesturile lor, precum modul în care dialogul a fost interpretat au adus viață scenei.

Și într-un final, ne rămâne întrebarea: „Ce este adevărul?”. Adevărul este faptul că „Profu’ de religie” ne-a fost adus de către Mihaela Michailov. Regia Andrei Barbu și Mihai Savu. Scenografia datorată lui Muza Marius Bălan și Ana Lemnaru. Coregrafia realizată de Larisa Trăistariu și Visual Vlad Procovanu. Distribuție: Tania Ungureanu (Mara), Cristian Pîrvu (Profu’ de religie), Alexia Manea (Anca), Ayana Pulbere (Mama Marei), Ștefan-Vasile Halip (Bogdan), Dragoș Micu (Andrei), Ianis Manda (Vlad/ Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei), Alexandra Tomescu (Ioana), Elena Tocariuc (Diana), Delia Bălăuță (Alina), Alexandru Teodoreanu (Dirigintele), Daria Burcea (Profa’ de română), Denisa Diaconescu (Prezentator Știri), Oana Stroe (Prezentator Știri), Alesia Manafu (Narator), Daria Toma (Psiholoaga), cu prezența Ascetic Band (David Ivan, Alexandru Bucur, Vlad Tatu).

Articol realizat de Mihnea Spătaru, voluntar Ideo Ideis #19.