Arta ca mijloc de activare comunitară pentru protecția mediului. Dezbatere Laboratorul Ideo Ideis x Greenpeace România

4 august, ora 18:30 – comunitatea din Alexandria se reunește în umbra Parcului Vedea, în zona de picnic, unde o dezbatere urmează să înceapă. Tema acestei dezbateri este „Arta ca mijloc de activare comunitară pentru protecția mediului” și îi are ca invitați pe Andreea Toma și Raluca Florescu, activiste Greenpeace România. Discuția este moderată de Silvia Ciubotaru.

Silvia Ciubotaru: Mă bucură că ne întâlnim în această dezbatere organizată de Laboratorul Ideo Ideis, în parteneriat cu Greenpeace România. Aș începe cu o întrebare simplă: o poveste ușor de reținut și de înțeles despre Greenpeace? Ce face Greenpeace? De unde a pornit și unde vrea să ajungă?

Andreea Toma: Eu sunt în Greenpeace pentru că îmi doresc să fac schimbări sistemice. Schimbările le facem de fiecare dată prin multă creativitate, este o zonă fără de care nu am putea fi eficienți, nu am putea să schimbăm atât de multe. Asta e povestea mea și povestea Greenpeace-ului, de fapt.

Silvia Ciubotaru: Între noi și public bate vântul o pungă de plastic, o pungă frumos colorată. Suntem la o discuție despre cum putem folosi arta în protecția mediului… Nu prea trăim într-o lume prietenoasă cu mediul. Sute de ani, oamenii au fost într-o competiție cu natura și omenirea avea nevoie să-și facă spațiu. Natura se schimbă, provocările sunt altele, suntem conectați cu toate instrumentele moderne. Cum putem conviețui?

Andreea Toma: Da, activitatea umană este cauza acestor schimbări despre care tot povestim, depinde cumva de noi să ne asigurăm că aceste schimbări nu sunt permanente și să încercăm să ajungem la cât mai multe comunități

Silvia Ciubotaru: Sunt curioasă cum ai ajuns tu, Raluca, în această zonă de lucru și în ce fel rezonează cu tine această zonă de schimbare?

Raluca Florescu: Sunt activist Greenpeace de aproape un an, simt o grijă față de mediu, de planeta noastră. Am simțit că nu mergem într-un loc bun cu tot ceea ce se întâmplă, am vrut să fac ceva. Prin Greenpeace, am simțit că pot ajuta, că pot să mă implic și că vocea mea e auzită. Am evoluat în acest an de când sunt alături de Greenpeace. Am observat că dacă dăm doar informații științifice, e complicat, poveștile oamenilor au ajuns să conteze mult mai mult.

Silvia Ciubotaru: Eu nu cred că strică să repetăm un mesaj bun, o poveste bună. De ce merită să ne implicăm cu toții?

Raluca Florescu: Fiecare dintre noi are o responsabilitate față de mediu, trăim în natură, facem parte din natură. Deseori, activitățile umane pun în pericol planeta și dacă ne implicăm tot mai mulți, vocile noastre devin mai ușor de auzit.

Silvia Ciubotaru: Andreea, de ce avem nevoie de artă în schimbarea sistemică?

Andreea Toma: De atâția ani de când sunt alături de Greenpeace, am învățat niște lecții. Și dacă azi, noi începem să adunăm pungile care se perindă pe aici, din păcate, în două zile vor fi la loc. Noi ne concentrăm pe campanii care se își propun să schimbe situația pe atât timp cât este nevoie ca această schimbare să aibă loc.

Silvia Ciubotaru: Orice cetățean poate să facă asta – să intre în dialog cu cetățenii. Noi suntem aici într-un loc absolut minunat, locul acesta nu era frecventabil când eu eram participantă la acest festival, iar în prezent, e un vis devenit realitate. Eu cred că cei care cresc de mici cu acest Parc au o altfel de relație cu natura. De ce pare că totul e mai eficient prin artă? Care e explicația lui de ce? Cum de arta funcționează? Cum funcționează mai bine un mesaj dintr-un cântecel, sau o pictură care chiar să te facă să reciclezi mai des? Să nu mai arunci gunoaie pe stradă?

Andreea Toma: Ne place să lucrăm cu comunități. Chiar luând exemplu parcul acesta, trebuie să îi știm povestea, să ne dăm seama cât de important e un parc pentru o comunitate. Să înțelegem de ce e important să nu tăiem toți acești copaci. La Greenpeace, nu vrem să direcționăm acest proces, ci am vrea să lucrăm împreună cu comunitatea. Mesajele pe care le folosim ar trebui să vorbească pentru comunitate. De la muzică, până la arte vizuale, chiar și teatru, vrem să intervenim atât cât e nevoie ca oamenii să înceapă să normalizeze tipul acesta de mesaje, să își asume că nu e normal să se taie acești copaci, de exemplu. Și să aibă și instrumentul care să creeze schimbarea. În orice comunitate, după orice intervenție, rămân oamenii și e important ca ei să-și dea seama de ceea ce se întâmplă.

Raluca Florescu: Și eu cred că arta e puternică și livrează altcumva mesajele. Arta transmite emoții și persoanele rezonează cu emoția și abia mai apoi cu mesajul. Primesc, de exemplu, aceste mesaje de fiecare dată când am o activitate de scriere creativă cu membrii unei comunități, pentru că îi rog să scrie o scrisoare către Marea Neagră. Poveștile sunt puternice, vocea participanților se face auzită prin noi, prin Greenpeace.

Silvia Ciubotaru: Cred că e important să existe un nume puternic pentru o organizație. Aici, la Alexandria, Ideo Ideis înseamnă teatru. E foarte împământenit aici conceptul. Greenpeace spune și el ceva. Ce e cu acest mesaj care se transmite încă din titlul organizației?

Andreea Toma: Comunitatea Greenpeace e foarte importantă. Suntem acolo împreună, lucrăm la diverse activități și idei. Felul în care răspundem acestor fenomene extreme, precum canicula, pentru că știm atât de multe, pentru că știm că suntem într-o zonă de urgență climatică, e mult mai ușor să apelezi la comunitatea Greenpeace și să povestim noi între noi despre ce am putea face.

Silvia Ciubotaru: E cu pace?

Andreea Toma: Da, e de fiecare dată cu pace. E confruntare creativă non-violentă.

Silvia Ciubotaru: Ce înseamnă asta?

Andreea Toma: De fiecare dată când trebuie să spunem adevărul către orice instituție sau companie mare care poluează, se creează un anumit conflict. Sunt mulți oameni, spre exemplu, care nu vor să mai aibă de-a face cu Greenpeace. Confruntarea trebuie să rămână non-violentă și să le arătăm oamenilor ce spun studiile, ce spun rapoartele. Continuăm de acum 50 de ani de la memorabilul moment în care Greenpeace a oprit acele testări nucleare în Oceanul Arctic până în acest moment cu această abordare.

Silvia Ciubotaru: Despre ce vorbește Greenpeace în prezent?

Andreea Toma: Uite, de exemplu, semnul de nuclear reprezintă acea roată cu galben și negru, o știm cu toții. În interior, de exemplu, am pus imaginea din Strigătul lui Munch, e chiar în mijloc. Te duce într-o zonă de emoție, e o pictură emblematică, suprapunerea cu zona de pericol nuclear e foarte puternică, emoțional vorbind.

Raluca Florescu: Da, eu cred că am simțit frică când am văzut acea imagine, la fel și multe altele. Cred că e important să facem o delimitare între zona de frică-îngheț și frica care te motivează să te implici Eu am hotărât să mă implic.

Andreea Toma: De exemplu, activismul Greenpeace e foarte cunoscut și comunitatea de activiști și voluntari au diverse skill-uri interesante. Facem rafting, ne urcăm pe bărci, caiaice, facem cățărări. De exemplu, anul trecut ne-am scufundat în mare ca să arătăm că Marea Neagră e în pericol.

Silvia Ciubotaru: Ce ați găsit pe fundul Mării Negre?

Andreea Toma: Acum încercăm să prevenim un proiect masiv de gaz care va pune în pericol biodiversitatea Mării Negre și am vrut să arătăm cum ar arăta fundul Mării Negre, dacă acel proiect chiar s-ar întâmpla.

Silvia Ciubotaru: Eu chiar am impresia că uneori frica este paralizantă sau e așa de neplăcută, încât ajungem să nu ne mai gândim la lucrurile respective, să minimizăm, să dăm vina pe alții și să fugim de implicare. Atunci când mesajele sunt transmise în muzică, fime, cinematografie, ele nu conțin doar frică, ci și foarte multă speranță. Citesc această carte acum în care filosoful sloven Slavoj Žižek ne îndeamnă să ne gândim la lucruri ca și când catastrofa deja s-a întâmplat. Să nu ne mai dăm speranța că mai e timp. Care e catastrofa climatică care deja s-a întâmplat, dacă ar fi să abordăm acest model de gândire?

Andreea Toma: Noi încercăm să nu fim catastrofali pentru că orice trimitere la catastrofă s-ar putea să paralizeze orice formă de acțiune, iar noi avem nevoie de multă energie. Așa că vorbim în termeni de speranță, fără să modificăm proporțiile adevărului științific. Sunt tot mai mulți tineri care sunt afectați de eco-anxietate, dar chiar și ei își dau speranță spunând că „dacă nu reușește Greenpeace, atunci cine?”. Și asta ne dă speranță și nouă!

Silvia Ciubotaru: O altă emoție care se regăsește deseori e furia. Ce rost are să colectez gunoiul selectiv dacă ei oricum nu-l adună separat și nu fac reciclarea? Sunt unele investigații de presă care vorbesc despre modul în care vin camioane cu gunoi din alte țări în România. Sunt curioasă să aflu ce efect are asupra comportamentului oamenilor – atunci când eforturile par minore și insignifiante…?

Andreea Toma: Dacă e să ne luăm după un slogan cunoscut, schimbarea chiar începe cu noi. E nevoie să și trăim principiile astea. Dacă e să ne uităm la binomul frică-furie, e important să facem aceste gesturi mici. E important cumva să lăsăm furia să ne apropie de comunități, organizații și acțiuni în care, ulterior, să găsim curaj.

Silvia Ciubotaru: Sunt curioasă care sunt primele trei lucruri pe care le-ai cere Peștișorului Auriu dacă l-ai găsi în Marea Neagră, Raluca?

Andreea Toma: În primul rând, că tot ai menționat Marea Neagră, oprirea construirii platformei prin care se va polua excesiv în Marea Neagră. Cred că i-aș cere și o înțelegere mai mare în rândul oamenilor asupra a ce e bine să protejăm și de ce nu e bine să distrugem natura. Atunci când facem rău copacilor, ne facem și nouă rău, de exemplu. Și cred că i-aș cere și responsabilitate. Această responsabilitate nu vine ca o contradicție a fericirii, eu mă simt foarte fericită. E o voce care îmi spune că trebuie să am grijă la ceea ce fac, dar nu mă supără în vreun fel, e blândă.

Silvia Ciubotaru: Cred că e greu să ții cont de toate aceste regul,i până în momentul în care îți devine un soi de automatism. Pare ciudat pentru mulți, dar cred că e important, de fapt, nu?

Raluca Florescu: Sunt acțiuni foarte mici care ajung într-un cumul de acțiuni mici, care devin, de fapt, o acțiune mare. Economisesc apă atunci când spăl vasele, când mă spăl pe mâini… Mă deplasez cu transportul în comun, nici nu mai iau altă variantă în considerare, în afară de tren când trebuie să circul prin țară.

Andreea Toma: Inclusiv la noi în comunitate avem tot felul de practici. E important să reducem consumul cât mai mult. Călătorim numai cu trenul pentru că e cel mai etic în acest moment și mergem foarte mult în zona de vegetarian/ vegan pentru că ne dăm seama că sunt industrii care poluează foarte mult și atunci, incusiv, la nivel de dietă, luăm decizii.

Silvia Ciubotaru: Protecția mediului nu e o poezie, nu e doar un efort estetic. Protecția mediului ne ține în viață. Sunt curioasă dacă cineva de aici are o întrebare.

Marius (participant): Cum gestionați, la nivel personal, obstacolele atunci când sunt probleme de mediu mai mari?

Silvia Ciubotaru: Cred că cea mai bună metodă e de a discuta și de a căuta mai multe informații, de a căuta studii și cercetări în domeniul respectiv. Avem nevoie de tineri care să se orienteze spre meserii de protecția mediului, e important să ne informăm inclusiv de ceea ce putem face noi de zi cu zi. Schimbarea mare are loc în pași mici, iar acest lucru te face să te simți mai încrezător. Te face să te adaptezi mereu ca să găsești mereu soluții pentru problemele tale.

Andreea Toma: E important să ne conectăm la adevărurile noastre și doar așa putem avansa, doar așa putem oferi cele mai bune soluții.

Silvia Ciubotaru: Am ajuns la final, v-aș ruga să sintetizați într-o frază care e sfatul vostru, propunerea voastră, cum putem păstra legătura cu Greenpeace?

Andreea Toma: Noi nu prea dăm sfaturi, facem apeluri la acțiune, mai ales atunci când ne putem solidariza. Sunt foarte entuziastă să fiu aici, să cunosc, de exemplu, acest parc. Dacă vreodată se vor tăia mulți copaci de aici, din acest parc, comunitatea Greenpeace va fi aici cu voi.

Raluca Florescu: Ca o concluzie, orice acțiune cât de mică e importantă. Cu toții putem face ceva, nu trebuie să avem totul în vedere, dar ține de noi cu cine ne conectăm și cum vrem să avem grijă de noi și de tot ceea ce se află în jurul nostru.

Andreea Toma: Vrem să protejăm ce iubim, vrem să protejăm Marea Neagră.

–
Transcrierea acestei discuții a fost asigurată de Șerban Suciu, Digital Specialist în cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Ideo Ideis. Pentru coerență, dar și din motive independente, există posibilitatea ca anumite pasaje să fi fost omise în cadrul transcrierii.