Jurnal de Voluntar: „Upon Open Sky” sau confruntarea dureroasă cu maturizarea

Fotografie realizată de Claudiu Popescu

„Cinemateca târzie” – un proiect din cadrul Festivalului Ideo Ideis ce deține puterea de a metamorfoza pentru câteva ore micuțul oraș liniștit din sudul țării într-unul ce poate fi asemănat cu marile zone metropolitane ale României. În ciuda orei tardvie, a frigului care se instala pe măsură ce timpul se scurgea și a vântului ce își făcea simțită prezența fără nicio remușcare, comunitatea din Alexandria s-a reunit în fața scenei amplasate în Parcul Pădurea Vedea. Exista o curiozitate și o dorință de a descoperi gândurile regizorului care își transpune o parte dintre convingerile sale cu măiestrie în conturarea creației artistice, pentru a întâlni noi lumi și a descoperi noi perspective, pentru a pătrunde, preț de două ore, în enigmaticul tărâm al filmului, devenind captivați de uimitorul univers al trăirilor și întâmplărilor consacrate în scenele ce ascund căi misterioase și încurcate către descoperirea celor mai neașteptate realități.

Filmul „Upon Open Sky” prezintă zbuciumul lăuntric resimțit de doi frați adolescenți, Fernando și Salvadore, în urma accidentului de mașină ce a cauzat moartea tatălui lor. Acțiunea peliculei se petrece la doi ani după teribilul eveniment, înfățișându-le spectatorilor imaginea unei familii dezbinate, ce suferea în tăcere. Mama copiilor s-a recăsătorit cu un bărbat văduv, ce avea la rândul său o tânără fată, lăsând, astfel, amprente adânci asupra sufletelor celor doi frați, întrucât aceștia nu își reveniseră complet după trauma trăită. Cei doi adulți îndrăgostiți decid să evadeze din rutină și să plece pentru două săptămâni în vacanță, tinerii întrevăzând oportunitatea de a porni în căutarea șoferului ce condusese camionul care a intrat frontal în mașina în care se afla tatăl acestora. Sora lor vitregă află de planul băieților de a pleca de acasă în absența părinților și, pentru a se asigura că îi va însoți și ea în această călătorie, se hotărăște să le comunice adulților decizia luată de băieți.

Tânăra află în timpul expediției adevăratul motiv pentru care cei doi frați căutau bărbatul vinovat, și anume dorința acestora de a-l omorî pentru a răzbuna moartea tatălui lor. Ce a început ca fiind un conflict între două tabere, fiecare dintre copii simțindu-se neputincios, întrucât niciunul nu a putut contesta decizia părinților de a-și extinde familia, ajunge să devină o adevărată pildă despre puterea edificatoare a familiei, a iubirii și a iertării. Cei trei copii devin un întreg, sprijinindu-se reciproc și învățând împreună să confrunte traumele ce le îngrădeau sufletele, nelăsându-i să își bucure gândurile cu micile plăceri ale vieții ce au rolul de a înfrumuseța traiul omului. Și toate acestea se întâmplă datorită iubirii, sentimentul suprem ce îl ghidează pe individ în confruntarea cu greutățile ivite de-a lungul traseului străbătut cu frică și nesiguranță, susținându-l în înfruntarea și înfrângerea poverilor, dar asigurându-i, totodată, și comuniunea cu cei din jur. Iar filmul tocmai aceste valori dorește să ni le transmită.

Dar, mai presus de toate, „Upon Open Sky” înfățișează procesul anevoios de maturizare al personajului principal, Fernando. Sufletul său este, în incipit, mult prea fragil pentru a putea conștientiza și accepta pe deplin nedreptățile pe care traseul aspru al vieții îl îndeamnă să le înfrunte și să le tolereze, înspre întocmirea unor compromisuri ce au menirea de a-i oferi fericirea deplină, după care întregul său zbucium interior tânjește. Însă, pentru a putea resimți aceste sentimente edificatoare și purificatoare, protagonistul este nevoit să înfăptuiască eforturi colosale și să îndure suferințe ce lasă în urma lor cicatrici adânci brăzdate în interiorul sufletului său. Inima sa de adolescent nu este încă pregatită să abandoneze ancora ce îl leagă de trecutul îmbietor, plin de frumos, în care tatăl lui trăia, să se desprindă de toate amintirile create de-a lungul copilăriei alături de acesta și să făurească pasul instabil și nesigur către tainica lume ce îl conduce la maturitate.

Rămâne de văazut dacă Fernando se va metamorfoza într-un adult responsabil și calculat, realizând că răzbunarea nu îi va curma suferința și nici nu îl va aduce pe tatăl său înapoi, sau dacă își va îndeplini planul, vindecându-și copilul interior ce îl veghea necontenit și care, timp de doi ani, așteptase cu vizibilă nerăbdare ziua în care își va face singur dreptate. Vă ofer ocazia să descoperiți singuri deznodământul filmului, dar mă simt datoare să vă avertizez că veți avea nevoie de un bagaj imens de putere si tărie pentru a putea privi întregul film fără ca acesta să vă stoarcă dintre pleoape mici picături de rouă. Și exact din acest motiv vă recomand cu ardoare să vă faceți timp pentru a-l viziona: deoarece pelicula prezintă realitatea în forma ei cea mai autentică și mai brutală, prezentându-le spectatorilor sentimentele verosimile ale personajelor interpretate cu măiestrie de actori talentați. 

Despre film

Pelicula a transpus pe deplin realitatea. De la costumele actorilor, ce ne introduceau cu acuratețe în lumea anilor ’90, la locațiile în care au fost filmate scenele filmului, oferindu-ne o imagine de ansamblu asupra stării materiale a personajelor, a traiului pe care îl duceau și a gusturilor pe care le aveau, la replicile care îi caracterizau perfect și care ne ofereau șansa de a-i descoperi în profunzime. „Upon Open Sky” este un film dramă criminal mexican din 2023, scris de Guillermo Arriaga și regizat de Mariana și Santiago Arriaga, având premiera la cea de-a 80-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția, cu personaje interpretate de Sergio Mayer Mori, Manolo Cardona, Cecilia Suárez, Julio Cedillo, Julio Bracho, Máximo Hollander, Federica Garcia și Theo Goldin.

Articol realizat de Alexia Olteanu, voluntar Ideo Ideis #19.