Trupe

„Cum poate ceva atât de greșit să mă facă atât de fericită?” este un spectacol generat din poveștile intime ale câtorva adolescente dintr-un oraș de provincie, care participă la un festival de teatru (ghiciți care). Fiecare dintre ele analizează cu propria sa voce artistică felul în care identitatea lor se construiește sub ochii noștri, din coliziunile cotidiene cu societatea, cu alți adulți și cu celelalte adolescente. Până la urmă, cine dictează ce înseamnă să fii greșit, când realitatea personală se simte atât de bine? La finalul acestui exercițiu de introspecție, Alessia, Daria, Diana, Isabel, Maria, Noemi și Roxana se pregătesc să joace un spectacol format mai mult din întrebări, decât din răspunsuri. Poate că singurul răspuns valabil rămâne doar teatrul în sine.

Thomas se trezește într-o cușcă nemaiștiind nimic din trecutul său. Ajunge în Poiană, unde se aflau alți tineri. Toți trăiau într-un spațiu înconjurat de ziduri uriașe care se închid și se deschid la ore fixe, dincolo de care se află un labirint plin de pericole. Este vorba despre supraviețuire, despre depășirea temerilor și despre găsirea unor soluții miraculoase contracronometru în situații de criză. Doar persoanele extrem de puternice si echilibrate pot depăși astfel de provocări. Spectacolul este unul dinamic și include, în structura sa, elemente de teatru fizic și teatru de animație, bazându-se pe unitatea spiritului de echipă.

La 14 ani, ai senzația că ești transparent. Sau invizibil. Sau că toată lumea îți poate auzi gândurile. La 15 ani, simți că vorbești o limbă pe care nimeni altcineva nu o înțelege. A fi „special” începe să însemne mai mult a fi „diferit” – și seamănă din ce în ce mai tare cu singurătatea și cu depărtarea de ceilalți. Adolescența este o perioadă cringe, confuză, comică și aparent nesfârșită. Ce nu știi la 16 sau 17 ani este că toți colegii – chiar și cei mai cool – trec prin asta. Într-un colaj de momente cheie, de la prima zi de liceu și balul bobocilor, până la festivitatea de absolvire și examenele de bacalaureat, trăirile și gândurile tipice vârstei sunt devoalate și verbalizate într-un fel de jurnal cu voce tare, pe scenă, care ne demonstrează că și cei mai mari bully, și cei mai populari colegi se confruntă cu aceleași temeri, anxietăți și nesiguranțe.

„Nepoți, bunici și asociații” este un spectacol despre bunici, despre noii bunici, despre noi devenind bunici, despre noi fiind bunici. E un spectacol despre frica de îmbătrânire, dar și despre dorința de îmbătrânire. E un spectacol despre memorie, despre pierderea amintirilor și fabricarea altora care să le țină locul celor dispărute.

Un grup de liceeni încearcă să afle răspunsul la cea mai importantă întrebare: ce este adevărul? Spectacol abordează maniera în care adevărul poate fi interpretat și manipulat în diverse feluri, astfel încât sensul său devine relativ. Credința într-un adevăr unic se sparge în zeci de bucăți. La ora de religie, profesorul le cere elevilor să spună care este definiția adevărului. De aici pornește o adevărată dispută și controversă.

Câțiva copii se joacă de-a Războiul. Experții spun că armele airsoft „îi inițiază pe copii în lumea reală și îi trimite în aer liber”, acolo unde se desfășoară războiul. Un copil povestește cum se ascundea în pivniță în vara anului 1944. Un băiețel ucrainean scrie o scrisoare eroului lui preferat, soldatul de pe front. Imaginea unui copil mic făcând semnul de rămas bun în timp ce este deportat, sau cea a fraților separați de război, imaginea fiului trimis pe front la doar 18 ani, sunt toate povești reale, documentate. Dar noi doar ne jucăm de războiul, poveștile acelor copii care au trecut prin războaie adevărate trebuie să se facă auzite. Ascultați-le vocile!

Un musical după „Importanța de a fi onest” de Oscar Wilde, „Bună seara, domnule Wilde!” vorbește despre aparențele înșelătoare ale unei societăți „perfecte”, matematice, stilate și elegante – societatea britanică. Totuși, în Anglia victoriană, cerul nu este chiar atât de senin precum am crede. Un alibi, o minciună nevinovată, transformă viețile a șase personaje într-o farsă ce ar fi de neconceput pentru un gentleman. „Este o eroare la mijloc” și, la urma urmei, „unde este baby?”.

Am pierdut semnalul, domnule! Raportez semnal pierdut! Pierdut precum suspectul nostru, dispărut fără urmă. În plus, raportez un necunoscut care încalcă cu nerușinare legile Partidului Comunist Român. Cine poate lupta de unul singur împotriva unui stat? „Frecvența Liberă” este un spectacol ce recompune destinul României în toată absurditatea sa, ilustrând ipostazele unui individ îndrăzneț care caută răspunsuri la întrebări interzise în acele vremuri. Acest individ descoperă un mozaic al sensibilității și al emoției firești, confruntându-se cu un sistem opresiv și rigid. Povestea sa este una de rezistență și de căutare a adevărului, punând în lumină dilemele morale și existențiale ale unei societăți aflate sub dictatură.