Ediția cu numărul 19 a Festivalului Ideo Ideis are drept temă un mesaj de încurajare a tinerilor în fața presiunii din partea societății: Ai tot ce ai nevoie.
Într-o lume tot mai preocupată de inteligența artificială, apar noi întrebări privind viitorul tinerelor generații. Adolescenții din România sunt nevoiți să se lupte cu preconcepțiile, cu presiunea socială și cu propriile neliniști.
Anul acesta, Ideo Ideis își propune să le dea curaj tinerilor, să le aducă aminte că au în mâini propriul lor destin și că sunt pregătiți să reușească. Într-o lume dominată de anxietăți și neliniști, Ideo spune răspicat: Ai tot ce ai nevoie!